sâmbătă, 12 aprilie 2014

Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas(rezumat)

În  prima zi de luni din aprilie 1625 un tânăr gascon  din Tarbes pe nume
D’artagnan ce semăna cu don Quijote,la optsprezece ani urma să părăsească casa părintească,ascultând poveţele celor doi părinţi pornind într-un drum de  lung spre Paris pentru a-şi face un rost.
Toată averea lui D artagnan stătea în cincisprezece scuzi,un căluţ galben,pricăjit,de vreo treisprezece ani,o alifie bună pentru toate rănile(primită de la mama sa) şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului muşchetarilor,domnului de Treville,pe care îl cunoscuse odinioară.Drumul,datorită înfăţişarii sale demne,firii aprige,a privirii vioaie şi inteligentă,şi dată fiind înfăţişarea căluţului,nu e lipsit de peripeţii.Pierde chiar preţioasa scrisoare.La Paris D artagnan îi câştigă bunăvoinţa domnului de Treville,dar pentru a primi uniforma de muşchetar ,mai întâi trebuie să-şi facă ucenicia.Tânărul gascon parcă atrage toate boroboaţele în jurul lui ,nedeprins cu obiceiurile marelui oraş.Încă din prima zi se vede provocat la duel,pe rând,de trei  vestiţi muşchetari:Athos,Porthos şi Aramis,cei trei nedespărţiţi.În acea vreme,cardinalul Richelieu a interzis duelurile,însă acest lucru nu le făcea mai rare,ci dimpotrivă,poate  aveau  loc mai  multe,însă mai discrete.Confruntarea dintre D’artagnan şi cei trei vestiţi muşchetari a fost primejdioasă,dar s-a dovedit a fi începutul unei prietenii de durată.Acum fiind patru se unesc şi îşi înfruntă curajos adversarii.Au fost surprinşi,la duel de gărzile cardinalului cu care se aflau în permanentă duşmănie.Până şi urechile regelui au auzit vestea că trei muşchetari însoţiţi de un tânăr începător,’’un copil’’,au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului.Pentru D’artagnan, această întâmplare a fost mai mult decât benefică,a fost începutul unei faime de invidiat.
Urmează alte fapte eroice pentru D’artagnan.Acesta are drept gazdă pe domnul
Bonacieux,un om fricos care îşi pierde soţia şi îl roagă pe D’artagnan să i-o găsească.Se pare că aceasta a fost răpită de oamenii cardinalului.Cardinalul doreşte să slăbească puterea Angliei lovind în ducele de Buckingham,Georges Villiers.Cardinalul află de dragostea ducelui pentru regina Franţei,Ana de Austria,şi punela cale un mic şiretlic,îi trimite o scrisoare ca din partea reginei,pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura.Regina află de complot şi încearcă să-l dejoace.Doamna Bonacieux reuşeşte să scape singură de răpitorii ei ,însă e din nou prinsă,deoarece casa ei era supravegheată.Acum o salvează D’artagnan,iar aceasta îl conduce la ducele de Buckingham.Cardinalul nu se dă bătut şi doreşte cu orice preţ să o compromită pe regină în ochii regelui Richelieu ştiind că ducele s-a întors în Anglia ducând drept amintire eghileţii cu diamante ai reginei.Cardinalul îl convinge pe rege să organizeze o serbare,unde să-şi invite soţia împodobită cu eghileţii.Cardinalul pune să i se fure regelui două diamante.Timpul pe care îl are regina să ceară înapoi podoaba e foarte scurt şi nu ştie la cine să apeleze.D’artagnan,îndrăgostit de doamna Bonacieux ia asupra lui această misiune.D’artagnan este ajutat de cei trei muşchetari,Athos,Porthos şi Aramis,care rămân în urmă pentru a dezlega capcanele ce le-au fost pregătite pe drum.D’artagnan ajunge la ţărmul Franţei,însă nu are permis de trecere în Anglia,se bate cu trimisul cardinalului,contele de Wardes şi îi ia acestuia biletul de trecere,astfel îşi duce misiunea la bun sfârşit.Doamna Bonacieux este din nou răpită,de data aceasta fără urmă.Milady jură să se răzbune pe D’artagnan deoarece îi cunoaşte taina.Ultima misiune a lui Milady,încredinţată chiar de către cardinal,ajunge şi la urechile celor trei muşchetari:trebuie să aranjeze uciderea ducelui de Buckingham.Ca loc de sfat găsesc bastionul Saint-Gervais,rezistă atacurilor mai bine de o oră şi iau o hotărâre.Îi scriu lordului de Winter pentru a o împiedica pe Milady să-şi ducă planul la bun sfârşit.Este reţinută chiar înainte de a ajunge pe ţărmul englez şi întemniţată de cumnatul ei.Reuşeşte să-l păcălească pe gardian spunând că este nevinovată ,îi înşiră tot felul de minciuni,descoperă că este un fanatic protestant şi îl aţâţă împotriva celui pe care protestanţii nu-l iubeau:ducele de Buckingham.Felton îl asasinează pe duce.Se întoarce în Franţa şi aşteaptă poruncile cardinalului în mănăstirea carmelitelor din Bethune.Aici se găseşte şi doamna Bonacieux iar Milady îi pregăteşte o cruntă revanşă.Milady o otrăveşte şi fuge.D’artagnan şi prietenii săi sosesc prea târziu.Doamna Bonacieux moare în braţele iubitului ei.Milady nu se bucură prea multă vreme deoarece e prinsă de cei patru prieteni,de lordul de Winter şi un călău adus de Athos.E judecată pentru faptele ei şi condamnată la moarte,iar călăul o execută imediat.D’artagnan a fost făcut muschetar imediat după întâmplarea din bastionul Saint-Gervais apoi a fost înaintat la gradul de locotenent.Athos,după ce mai luptă o vreme,se retrage în viaţa pe care o părăsise în tinereţe.Porthos se căsătoreşte cu o văduvă bogată iar Aramis îmbrăţişează viaţa monahală.

joi, 27 februarie 2014

Demonstraţia că poezia Vulpea şi strugurii de Jean de la Fontaine este o fabulă



În opinia mea,textul ‘’Vulpea şi  strugurii’’ de Jean de la Fontaine este o fabulă deoarece sunt satirizate defecte umane  prin intermediul unor personaje din lumea animalelor cărora le sunt atribuite însuşiri umane.
O primă caracteristică a fabulei o reprezintă prezenţa personajelor simbolice întruchipând tipuri umane.Vulpea reprezintă tipul omului ipocrit şi viclean care deşi nu ajunge la strugurii din vie,nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie dispreţuitoare faţă de strugurii pe care şi-i dorea atât.
Figura de stil predominant este personificarea,vulpea căpătând trăsături omeneşti:vulpea e pribeagă şi lihnită de foame,oftează.
O altă trăsătură o reprezintă structura fabulei : întâmplarea propriu-zisă este prezentată prin alegorie,iar morala este implicită.
În concluzie,satirizând ipocrizia şi viclenia cu scopul de a le îndrepta,textul’’ Vulpea şi strugurii’’ are un rol moralizator şi aparţine unei  fabule.

miercuri, 26 februarie 2014

Mogâldea de Alexandru Vlahuţă (rezumat)



    Mogâldea  era o figură răutăcioasă,se strâmba şi n-avea  astâmpăr  nici o clipă.Băieţii îi ziceau  ‘’ Michiduţă’’ .Nenorocitul  copil era bătut  straşnic de ‘’domnu’’,rupea  vergile una  după alta pe spatele lui,dar  degeaba .În  timpul recreaţiei  dispărea  cu alţi ‘’tovarăşi’’,iar  apoi  îşi  făceau  apariţia având un aer misterios şi viclean.Într-o zi,profesorul îi pune să explice ‘’prinderea lui Iisus în grădina de la Ghetsemani’’.Michiduţă  a  fost  dat  afară  pentru    nu  ştia  nimic.Autorul  povesteşte  aceste  întâmplări  cu  bucuria  că, după  ce  a  depănat  povestea  a  fost  făcut ‘’monitor’’.Mai  tîrziu  a  fost  chemat  la Mogâldea la dugheană  unde toţi constată că Mogâldea este bogat şi poate ‘’cel mai fericit copil din lume’’.Naratorul povesteşte cum i s-a făcut poftă la un boţişor de icre negre,iar ‘’Michiduţă’’ l-a şi observat ,şi cu toată îngâmfarea ,Michiduţă îi oferă cu vârful briceagului trei firimituri cât un bob de porumb.Icrele erau aşa de bune,încât  nu le-a uitat gustul niciodată.
Pofta pentru icre negre a fost plătită cu vârf şi îndesat.Ziua următoare i-a dat nota maximă lui Mogâldea iar profesorul a descoperit că acesta nu ştia nimic.A urmat o scenă de ruşine,monitorul era în genunchi la tablă,urechile îi ardeau ca focul,având sentimental că moare,iar Michiduţă triumfător se strâmba din nou la el.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Popa Tanda de Ioan Slavici (rezumat)

      Nuvela descrie pe părintele Trandafir,fiul dascălului Pintilie din satul Butucani,un sat mare,cu oameni înstăriţi şi cu socoteală.
      Părintele Trandafir ajunge preot în satul tatălui său,Butucani,dar rezistă mai puţin de doi ani,deoarece este cam greu la vorbă şi aspru la judecată,ca urmare este trimis în satul Sărăceni.
      Sărăceni este un sat,după cum bine îi spune numele,sărac,cu oameni leneşi,care nu muncesc şi nici nu speră „la mai bine”,fără gard şi fără horn la casă etc.
      Părintele Trandafir îşi dă seama că atât timp cât oamenii din Sărăceni nu vor munci,nici ei şi nici el nu vor avea ce să mănânce,şi încearcă să facă din ei oameni gospodari.Numai astfel satul va ieşi din crunta sărăcie.El încearcă diverse moduri de a-i convinge pe săteni să muncească,dar nu obţine nici un rezultat.
El însuşi ajunge la deprimare şi hotărăşte să fie el un exemplu pozitiv pentru consăteni.Cu ajutorul unor oameni din sat,îşi “reface” gospodăria,cultivă cartofi ,porumb,fasole etc.
     Exemplul său a reuşit să îi convingă pe localnici,aceştia se pun pe treabă şi satul începe să iasă din sărăcie.
Satul Sărăceni devine înfloritor prin muncă,meritul unui preot cu pilde bune,preotul Trandafir.
     Popa Tanda(poreclă dată de săteni) ajunge bătrân,dar înconjurat atât de dragostea familiei sale,cât şi de respectul sătenilor.

luni, 8 iulie 2013

Prinţ şi cerşetor de Mark Twain (rezumat)



Într-o zi de toamnă, la jumătatea veacului al XVI-lea,  se nasc doi copii: un copil sărman, pe care nu-l dorea nimeni, într-o familie săracă cu numele de Canty, Tom Canty ; şi un copil englez, într-o famile bogată, familia regală, cu numele de Tudor. Pe Tudor îl dorea, de fapt, toată Anglia. Tudor era prinţul moştenitor al tronului tatălui său, regele. Tom Canty era un copil îmbrăcat în zdrenţe, ce ducea o viaţă mizerabilă, alături de familia sa numeroasă. Tom locuia în apropierea Podului Londrei, într-un cartier sărac, murdar, plin de beţivi, hoţi şi cerşetori. Casa lui se afla la capătul unei mici fundături, murdare, numită Curtea Gunoaielor, lângă Pudding Lane. Era o casă mică, dărăpănată, dar locuită de multe familii mizere. Tom trăia alături de mama şi bunica sa, de tatăl său John şi de surorile sale gemene, Beth şi Nan. Mama sa, ducea o viaţă grea, nefericită, de cerşetoare, alături de copiii ei, pe când tatăl şi bunica erau doi bătăuşi şi beţivani, ce-i îndemnau pe copii să cerşească. În acea casă mai locuia şi un preot Andrew, cu inima mare, care îl învăţa pe Tom să citească şi să scrie, îi spunea tot felul de poveşti, despre prinţi şi eroi. Astfel că, Tom îşi dorea din ce în ce mai mult să devină prinţ, să vorbească frumos, cu cuvinte alese şi să scape de mizeria în care trăia.

Cu toate neajunsurile şi bătăile pe care le primea, viaţa lui Tom părea destul de fericită. Însă dorinţa lui de a deveni prinţ, era tot mai mare. Într-o zi, Tom pleacă de acasă, şi , ajunge din întâmplare la palatul regelui. Se apropie foarte mult de gardul ce înconjura palatul, îl vede pe prinţ, însă o gardă personală a prinţului îl smuceşte şi îl aruncă în mulţime. Văzând acestea, prinţul porunceşte să i se deschidă porţile, să poată intra Tom, „micul prinţ al sărăciei“.

Tom, băiatul sărac, şi Tudor, prinţul moştenitor, erau doi copii ce semănau izbitor. Prinţul l-a chemat pe Tom în Palat, i-a dat un prânz îmbelşugat şi au discutat despre vieţile lor. După un lung dialog, Tudor a vrut să facă schimb de haine cu Tom, astfel încât au făcut schimb de locuri. Tom a devenit prinţ, iar Tudor cerşetor. Tom a rămas la curtea regală, iar Tudor a plecat într-o lume necunoscută din Curtea  Gunoaielor.
Astfel a început o viaţă necunoscută pentru fiecare din cei doi. Prinţul şi-a păstrat felul său impunător de a fi, dădea porunci, iar lumea râdea de el, îl batjocorea, iar unii chiar îl luau la bătaie. A fost găsit şi de tatăl lui Tom, care l-a dus acasă, şi fiind beat l-a bătut. În acest timp, Tom era la palatul regelui, slujit de o mulţime de oameni, iar el nu ştia cum trebuie să se comporte. Chiar dacă a trecut prin multe momente de nesiguranţă, a reuşit de fiecare dată să ducă la bun sfârşit fiecare situaţie în rolul de prinţ.

Regele s-a îmbolnăvit, iar prinţul trebuia să-i ia locul. Însă Tom nu era adevăratul prinţ, iar Tudor  trebuia  încoronat  drept rege. Sufletul lui Tom era chinuit de o mare nelinişte şi îşi dorea, uneori, să se întoarcă la familia sa şi chiar la bătăile primite de la tatăl său. Tom s-a mai obişnuit cu regalitatea palatului, dar Tudor nu se putea debarasa de atitudinea de prinţ.
Adevăratul prinţ, rătăcit printre haimanale, a avut norocul să-l găsească pe Miles Hendon, singura persoană care i-a luat apărarea. Miles era o persoană renegată de fratele său Hughes, care i-a luat dreptul la moştenire.
La palat, regele a murit, iar prinţul moştenitor trebuia să-i ia locul, şi totodată, obligaţiile faţă de popor. În cinstea regelui se făceau pregătirile şi festivităţile pentru petrecerea oficială. La petrecere au fost prezente foarte multe personalităţi regale, amirali, curteni şi multă altă lume, printre care şi unchiul lui Tudor, Contele Hertford.
În acest timp, adevăratul prinţ şi salvatorul său, Miles Hendon au plecat către Podul Londrei, unde locuia Miles. Fiecare şi-a spus povestea lui. Miles nu l-a crezut pe Tudor, că ar fi prinţ, însă a hotărât să se comporte cu el ca şi cum ar fi fost prinţ. I-a dat de mâncare, a avut grijă să se odihnească, i-a cumpărat un costum de haine...l-a îndrăgit.
Din păcate, aşa zisul tată îl căuta, l-a găsit şi l-a răpit. Miles a aflat cine a luat copilul şi a plecat în căutarea sa. Tom era la palat, festivitatea oficială de încoronare nu s-a făcut.
Prinţul a ajuns printre orice haimanale, prietenii tatălui său. A fost obligat să cerşească, să fure şi a fost supus la tot felul de chinuri pentru un copil de vârsta lui. A reuşit totuşi să fugă, până când a găsit o fermă unde a rămas peste noapte. Micul prinţ a plecat şi de la fermă şi a găsit o casă în pădure, casa unui pustnic, care părea ospitalier, dar a vrut să-l omoare. Din nou Miles a plecat în căutarea lui. Între timp vagabonzii l-au răpit pe prinţ ducându-l în tribul lor. Aici, el era păzit de un hoţ, Hugo. După multe suferinţe şi înjosiri suferite de prinţ, a apărut  Miles Hendon. Prinţul şi Hendon au ajuns în închisoare, datorită unei înscenări de furt, înscenare făcută de Hugo. Hendon l-a şantajat pe paznicul celulei şi astfel le-a dat drumul să plece. Cei doi s-au îndreptat spre casa lui Hendon. Odată ajunşi acolo, fratele lui Hendon, Hughess nu l-a recunoscut drept frate şi i-a aruncat în închisoare. Acolo Hendon a fost biciuit şi apoi au fost eliberaţi cu condiţia să nu mai vină niciodată în Hendon Hall. Hendon şi Tudor au plecat către Londra. Acolo, Tom a progresat învăţând obiceiurile regale ale palatului.
A doua zi era ziua încoronării, iar Tom a fost trezit cu muzica, şi-a dat seama că era ziua cea mare. Tudor şi Miles s-au întors la Londra, unde Tudor a dovedit că el este adevăratul prinţ şi, mai nou, regele Angliei.
Regele a făcut dreptate în Anglia. Cei care l-au ajutat au fost răsplătiţi, iar hoţii au fost pedepsiţi. Lui Hendon i s-au acordat drepturile de moştenitor şi l-a răsplătit deoarece a fost singurul său prieten în toată aventura trăită.
Miles Hendon şi Tom Canty  au rămas preferaţii regelui şi întotdeauna au avut un loc de onoare în inima Regelui.

duminică, 30 iunie 2013

Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (rezumat)

Gulliver era al treilea dintre cei cinci copii,şi trăia în provincia Nottingham. La paisprezece ani, tatăl său îl trimite la Universitatea Cambridge. Stă acolo trei ani,cu folos,dar studiile erau prea costisitoare,aşa că a fost trimis ca ucenic la Jack Bates,chirurg celebru din Londra,unde rămâne patru ani. Tatăl său îi trimite ceva bănuţi,pe care îi foloseşte pentru a studia navigaţia şi matematica. Una din propunerile lui Gulliver era să călătorească pe mare. Îl părăseşte pe domnul Bates,se întoarce la tatăl său,iar cu banii primiţi, pleacă la Leyde,unde timp de doi ani şi şapte luni învaţă medicina.Se întoarce din  Leyde şi capătă un  loc de chirurg pe vasul Rândunica,unde stă trei ani şi jumătate sub ordinele căpitanului Abraham Panell,comandantul vasului.La întoarcere se stabileşte în Londra şi se căsătoreşte cu domnişoara Mary Burton.Moare profesorul său Bates iar clientela sa începe să se rărească.Face mai multe călătorii timp de şase ani.În prima călătorie,Gulliver este singurul supravieţuitor al unui naufragiu pe ţărmul unei insule,unde constată că este prizonier al unei rase de oameni înalţi de 15 cm,locuitori ai unor insule vecine,Liliput şi Blefuscu.Gulliver promite intenţii paşnice şi jură credinţă împăratului liliputanilor şi observă obiceiurile şi moravurile locale ,total neobişnuite pentru el.Obiceiurile liliputane se aseamănă foarte mult cu cele engleze şi sunt prezentate până la limita absurdului.Se remarcă şi diferenţa dintre purtarea tocurilor înalte şi a tocurilor joase.Observă toate intrigile de la curte,corupţia şi capriciile împăratului,care îşi spune cu mândrie „stăpânul universului”.Gulliver îi ajută pe liliputani să îi învingă pe locuitorii din Blefuscu,blocându-le flota în port cu o singură mână, însă nu este de acord ca poporul vecin să fie adus în stare de sclavie.După o serie de peripeţii,Gulliver se întoarce acasă cu ajutorul unei şalupe de dimensiuni normale.
Urmează călătoria în Brobdingnag,unde Gulliver găseşte uriaşi de 22 m cu un  mod de viaţă total diferit decât cel al liliputanilor.Aceştia erau mult mai raţionali iar monarhia de aici era o formă de guvernământ ideală, unde regele era înţelept şi drept.Aveau legi care asigurau libertatea şi bunăstarea cetăţenilor.Regele,paşnic din fire,nu doreşte ca în ţara sa să fie introduse praful de puşcă,puştile şi tunurile.Când îi sunt descrise războaiele din Europa,regele se îngrozeşte.În timpul unei călătorii pe mare,barca lui Gulliver este luată în gheare de un vultur gigant şi apoi abandonată,însă este salvat de o corabie şi astfel se întoarce din nou în Anglia.
Călătoria în Laputa este o nouă experienţă pentru Gulliver.Locuitorii din Laputa se consideră savanţi,parcă nu ar trăi pe pământ,sunt aroganţi şi închipuiţi,parcă ar trăi pe o insulă zburătoare.Autorul ne descrie ştiinţa ruptă de realitate.Oamenii de aici se ocupă cu tot felul de lucruri inutile şi absurde,cum ar fi:extragerea razelor de soare din castraveţi,construirea caselor începând cu acoperişul şi terminând cu temelia.
În ultima călătorie,Gulliver ajunge pe o insulă cu o populaţie foarte ciudată,care se împarte în două categorii:o parte a populaţiei este alcătuită din houyhnhnms,cai înzestraţi cu raţiune şi puterea de a vorbi,iar cealaltă parte a populaţiei din fiinţe yahoo,asemenea oamenilor,dar primitivi şi brutali,lacomi,răutăcioşi,invidioşi,care se ceartă şi se bat între ei pentru a strânge cât mai multe pietre strălucitoare inutile,pe care le credeau preţioase.Caii sunt virtuoşi şi înţelepţi,trăiesc într-o comună patriarhală,nu pot înţelege ce este minciuna.
Gulliver se întoarce în Anglia,însă nimeni nu-i crede povestirile sale,fiind foarte rece chiar cu nevasta şi rudele.Oamenii îi fac proces şi îl declară nebun iresponsabil.Este salvat de un miel adus din Liliput,care modifică decizia judecătorilor.Încet-încet,Gulliver se schimbă,devenind un om ca toţi oamenii,deşi tot puţin cam mizantrop.