luni, 16 aprilie 2012

Sonet I de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Amintiri din copilărie de Ion Creangă,partea a III-a(rezumat)

În partea a treia, autorul începe cu un monolog, cu cugetul său: „-Nu mi-ar fi ciudă încaltea, când ai fi şi tu ceva şi de te miri unde, îmi zice cugetul meu...“. Autorul descrie satul Humuleşti, satul natal, şi împrejurimile acestuia, aminteşte de istoria acestor locuri, cu domnitorii şi mitropoliţii ce s-au rânduit la scaunul Moldovei şi care „au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti“.
Se poate observa câtă importanţă are satul natal pentru Creangă. Nică, în acea vreme este adolescent, şi urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pe cele de la Şcoala de Catiheţi, din Fălticeni. Se desparte de sat pentru o perioadă mai lungă şi urmează formarea lui Nică din punct de vedere social, relaţiile cu colegii de şcoală, cu vărul său Ion Mogorogea, Gâtlan, Trăsnea, Oşlobanul, împreună cu care stătea în gazdă la Pavel Ciubotarul. Aici îşi aduceau mâncare de acasă, şi iarna se îngrijeau de lemne pentru foc. În acest capitol se pune accent pe „fabrica de popi“ din Fălticeni, pe obiceiurile fiecărui membru din tagma preoţească sau monahală, pe manualele şcolare, greu de priceput pentru unii dintre aceştia, pe învăţarea mecanică, drept exemplu ar fi Trăsnea. Pentru Trăsnea gramatica era de neînţeles. Nică mai povesteşte şi de serile petrecute la crâşmă, unde mâncau plăcinte şi găini fripte, beau vin şi se distrau pe cinste.
Toate acestea, oferă o imagine asupra şcolii româneşti din acea perioadă.

Amintiri din copilărie de Ion Creangă,partea a IV-a(rezumat)

În partea a patra, autorul îşi exprimă tristeţea din toamna anului 1855, an în care este silit de părinţi să-şi părăsească satul natal, pentru a ajunge la seminarul de la Socola: „cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte, strămutat la câmp şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dau eu dus din Humuleşti, în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola“....
Însă, la insistenţele părinţilor, şi mai ales a mamei sale a plecat în zorii zilei de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cu Zaharia, ghemuit în căruţa lui Moş Luca Moşneagul. Acesta i-a dus până la Socola, părăsind astfel satul Humuleşti şi tărâmul copilăriei sale. Nică ajuns la Socola, un tărâm necunoscut, se simte singur şi stingher.
Acest pas, făcut de eroul nostru este o punte despărţitoare între anii minunaţi ai copilăriei şi formarea personalităţii, a procesului de educaţie şi al exprienţei dobândite de viitorul scriitor, Ion Creangă.