miercuri, 11 iulie 2012

Amintiri din copilărie de Ion Creangă - Partea a II-a(rezumat)

Ion Creangă îşi aminteşte cu mult drag şi cu inima plină de bucurie, de locul naşterii sale;de casa părintească din Humuleşti, de frumuseţea copilăriei. În vremea aceea era vesel, şturlubatic şi copilăros. Mama sa era plină de minunăţii, i-a crescut, atât pe el cât şi pe fraţii lui, cu multă dăruire şi învăţăminte bune. Însă când mama nu mai putea de obosită, căci tata venea tot noaptea târziu de la lucru, iar noi, băieţii ne-ntreceam în năzdrăvănii...ne alegeam cu o „mamă de bătaie“, de „ne mergeau fulgii“. Seara ne luam la hârjoană că biata mama nu putea adormi de atâta gălăgie... De Sfântul Vasile am plecat cu câţiva băieţi din sat cu pluguşorul, împotriva voinţei tatei. Ne-am întors, răbigiţi de frig şi hămisiţi de foame, am fost alungaţi şi de popa Oşlobanu şi de nevasta lui Vasile Aniţei.
Într-o zi de vară, aproape de Moşi, Nică se furişează din casă şi se duce la Moş Vasile, unchiul său să fure nişte cireşe. Odată ajuns acolo o întâlneşte numai pe mătuşa Mărioara şi prefăcându-se necăjit că vărul Ion nu-i acasă, îşi salută mătuşa şi dă să plece acasă, dar se trezeşte în cireşul femeii şi începe să-şi care cireşe în sân, crude, coapte, cum se găseau. La scurt timp după asta vine şi mătuşa Mărioara şi îl prinde în cireş. Mătuşa îl ameninţă, Nică reuşeşte să coboare din cireş şi o ia la fugă prin cânepă, mătuşa Mărioara după el, şi tot aşa, până ce doboară toată cânepa la pământ. Spre norocul lui Nică, mătuşa Mărioara se împiedică şi cade la pământ, iar acesta reuşeşte să sară gardul şi ajunge acasă. În ziua aceea a fost foarte cuminte dar s-a ales cu o bătaie din partea tatălui, care a trebuit să plătească toată paguba.
Într-o dimineaţă mama îl trezeşte pe Nică chiar înainte de răsăritul Soarelui, pentru a-l trimite cu mâncare la oameni în ţarină. Mama îi tot ameninţa pe copii, că îi spurcă pupăza din teiul bătrân şi scorburos de pe coasta dealului lui Moş Andrei,  dacă dorm târziu dimineţile. Pupăza era ceasornicul satului. Astfel pleacă Nică cu mâncare în ţarină, dar se abate din drum la pupăza din tei, cu gândul de a o prinde îi sparge ouăle şi după ce o cotonogeşte bine o închide cu o lespede în scorbură. La întoarcerea din ţarină, ia pupăza şi o ascunde în podul casei. Dar oamenii din sat observă lipsa ei, nu mai are cine să-i trezească la lucru. Mătuşa Măriuca vine la Smaranda să-i spună că Nică ar fi luat pupăza din tei. Acesta cum aude ia pupăza pe furiş, şi – o duce la târg s-o vândă. Acolo, un moşneag se arată interesat de pupăză, o ia din mâna copilului şi îi dă drumul. Nică scapă basma curată iar oamenii din sat sunt bucuroşi că în dimineaţa zilei următoare aud din nou: „Pu-pu-pup! pu- pu – pup!“. Într-o zi Smaranda îl roagă pe Nică să o ajute. El promite să stea acasă, dar în gândul lui plănuieşte să plece la scăldat. Smaranda văzând că băiatul nu mai este acasă se duce la baltă şi-l vede tolănit în pielea goală pe nisip. Ea aşteaptă să intre în apă, apoi îi ia toate hainele. Nică se gândeşte cum să ajungă acasă fără haine. O ia prin păpuşoi, prin grădinile oamenilor, îl latră câinii, apoi ajunge cu chiu cu vai în ograda casei sale. După această întâmplare, Nică devine ascultător şi harnic până când, impresionată, Smaranda îl iartă.